miercuri, 31 martie 2010

*Petala sub frunza


O lacrimă timidă
îşi caută o şoaptă
să stîmpere durerea
amurgului din pleată,
ce-mi caută pricina
în norul de petale
cînd îl aştern cuminte
sub umbra firii tale,

să-mi cumpăr veşnicia
în clipa muritoare
pe inima-ţi- în palmă
de frunză căzătoare
şi-o pauză-n urcare
s-o prindem între buze,
sorbind veninul nopţii
ce pleacă fără scuze,

să te destrămi cu raza
de lună-n adormire,
uimită de lumină
prelinsă din iubire
ce ţi-o îmbrac pe frunte
să nu cunoşti uitare,
ce îmi îmbraci pe sînii
setoşi de-mbrăţişare.

Şi lacrima-mi timidă
pe gura-ţi se opreşte-
o nouă dezmierdare
din şoapta ta cerşeşte,
să nu mai doară-amurgul
cînd voi cădea petală
cu-o frunză învelită,
gătită în sfială.

sâmbătă, 27 martie 2010

*Soare în zenit


Din mila Cerului să fi venit?
să pui pe fruntea toamnei flori de vară,
să mai trăiesc un soare în zenit
înspre amurg, cînd încă nu e seară.

Să mai încerc planare cînd mă-nving
fiori din şoapta ta adolescentă,
cu rugul meu o flacără să sting
dar să rămînem pară violentă.

Sau ai venit pe buze să mă speli
şi pe obraji, de paguba minciunii,
iar anii ce-mi par mulţi să mi-i înşeli
cu lacrima de pe retina lunii.

Să mai "jucăm" destinul repetat,
cu alţi eroi şi pe o altă scenă
după scenariu într-un dor visat,
pulsînd în doi dorinţă într-o venă.

Şi ambii într-un trup, cum ne-a cerut
Cel Sfînt prin buchia eternităţii,
dar transparenţi şi fără chip de lut
cu adăpost zidit pe fila cărţii.

*Verste


Cu galopul pe şine
mîini scurta-voi din verste,
mai aproape de lutu-ţi
dar în altă poveste.
Şi un pic disperată
ca să fiu fericită,
cu speranţa: de gîndu-ţi
să rămîn ocrotită.

Te-am luat cu văzduhul
să te port în celule
pentru geamăt şi-arsură
storc din verbu-ţi pilule,
să mă-mbrac în făptura-ţi
ce a curs din silabă
să încep înc-un viac
să-l trăiesc fără grabă.

Să-ţi fiu soră, iubită
şi pe braţe o pruncă,
caldă pauză-n lună
după ziua de muncă,
nor în arşiţa şoaptei
din chemarea-ţi febrilă
şi să-ţi dau fecioria
de femeie-copilă.

Iar cînd creşte-vor verste
în galopul pe şine
să-mi rămîi tot aproape-
oploşită în tine.
De viteza luminii
şi final să nu-mi pese-
voi fi stropi pe petale
de destinu-mi alese.

marți, 23 martie 2010

*Două zile


Din semnul meu de întrebare
plouă două zile
să-ţi ude glezna şi obrazul
stropii de pe file,
să-ţi întrerupă evadarea
visul ce-mi răpune
lăsînd în beznă orizontul
chipu-ţi că apune.

Pe un cearşaf de aşteptare
-n braţe cu nesomnul
mă înveleşte resemnarea
respectînd canonul,
să-mi fie şoapta aplecată
de cruzimea bolţii,
să mă ascund de disperare
în mireasma nopţii.

Iubirea ta de-o săptămînă-
floare efemeră,
i-i rădăcina în minciuna
buchiei din seră.
Să fi zburat ca păpădia
la-nceput de vară?
Sau fulgii tîmplei îţi dictează
rima de ocară?

Sau e duminica prea lungă-
doru-ţi istoveşte?
Sau fugi să nu te-acuze-n cer
că rîzi copilăreşte?
Sau nu doreşti să doară mîine?
Parcă azi nu doare
tăcerea ta ce-i două zile
semn de întrebare...

duminică, 21 martie 2010

*Numai o noapte...


Respiri cu început de primăvară,
pe aşteptarea-mi încă fulgi coboară
şi Universul creşte între şoapte-
în doi avem cu tine doar o noapte...

Un vis reduce golul dintre zile
speranţe pale presărînd pe file,
privindu-ne prin geamăt de peniţă
căci am născut în sine o dorinţă

din cîntec împlinit turnat pe strună
cu-o salcie-mpletit într-o cunună,
iar eu fiind şi-acasă o străină
m-am strecurat la tine în grădină,

să-ţi fiu toiag, tu- în pustiu-mi oază,
eu- hoaţa, tu- comoara fără pază,
o pată verde în destine coapte-
însă în doi avem numai o noapte.

*Zborul cel din urmă


Nu mai privesc în urmă, am sărit
din vinerea petalelor căzute,
că-n miezul meu de noapte s-a zorit,
punînd cunună-n pleata mea, din cute.

Şi am cedat la braţul tău întins
ce-n zborul cel din urmă mă îndeamnă...
Mă vei primi pe palmele-ţi, învins,
o lege anulînd ce mă condamnă?

Mă vei salva de ziua cea de luni,
nu-mi va rămîne pernă pentru geană?
În jarul din obrazu-mi n-ai s-aduni
cu neuitarea-mi sare pentru rană?

O unică mă vei lăsa să-ţi fiu?
Sau în buchetu-ţi fi-voi păpădie
şi-atingerea- o pînză de sicriu,
iar cea duminică- o pată străvezie...

Dar prea tîrziu... de-acum am decolat-
nu ştiu, spre zbor, sau poate spre cădere.
De glodul vremii gîndul mi-am spălat
şi-am îmbrăcat a runei adiere.

joi, 18 martie 2010

*Între noi...


Între noi, iubite-s spinii
florilor ce-mi dăruieşti,
între noi uitate doruri
cînd oglinda mea tu eşti,
între noi e gelozia
clipelor cînd mă săruţi-
dimineaţa vii spre mine
dar spre seară pleci, mă uiţi.

Între noi iluzii pale,
cînd încerc să-ţi fiu pe plac
şi o taină ce-ţi dezmiardă
florile de liliac.
Între noi un leagăn dulce
pentru tine, pentru Ea
şi mă scuturi de petale
cînd te joci cu şoapta mea.

Între noi e un prenume
în celula-ţi răsădit
ce lăstari pe gînd, pe carne
şi uitare a rodit.
Între noi priviri în urmă
spre un capăt însorit
de furtună-n plină vară
cînd afla-i că-i eşti iubit.

Între noi sentinţa sorţii
ce în ceruri a decis
şi cu rînduri de hotare
o speranţă a ucis.
Între noi atîtea... însă
aşteptării ai răspuns
şi-ntr-o gară unde visul
ne chemase, am ajuns.

miercuri, 17 martie 2010

*Ochi albaştri...


Dor strecurat în visul beat de vin din aştri
ce-au izbucnit din ochi căprui, din ochi albaştri
de-a micşora un infinit c-o veşnicie
şi a lungi veac efemer de jucărie.

Un cer profund din ochi senini străbate spaţii
cu-un cer căprui să inventeze noi creaţii,
de încîntare Naltul crima să le ierte
de-o fi sorocul judecăţii ce să-i certe.

O întîlnire la răscruce de destine
un curcubeu o zi ploioasă să aline
cînd se topesc doi ochi căprui în ochi albaştri
pe frunţi punînd promisiune de sihaştri.

Cu luna plină pleata clipei se-mpleteşte
smulgînd o noapte de jăratic, ca din cleşte,
din cartea zodiilor reci şi resemnate
doi ochi căprui albastrul visului îşi scoate.

Şi nu există depărtare să oprească
dorinţa ochilor ce ştiu să se găsească
privind odată-n adîncimea necuprinsă
trăindu-şi patima de spaţii neînvinsă.