*Două zile

Din semnul meu de întrebare
plouă două zile
să-ţi ude glezna şi obrazul
stropii de pe file,
să-ţi întrerupă evadarea
visul ce-mi răpune
lăsînd în beznă orizontul
chipu-ţi că apune.

Pe un cearşaf de aşteptare
-n braţe cu nesomnul
mă înveleşte resemnarea
respectînd canonul,
să-mi fie şoapta aplecată
de cruzimea bolţii,
să mă ascund de disperare
în mireasma nopţii.

Iubirea ta de-o săptămînă-
floare efemeră,
i-i rădăcina în minciuna
buchiei din seră.
Să fi zburat ca păpădia
la-nceput de vară?
Sau fulgii tîmplei îţi dictează
rima de ocară?

Sau e duminica prea lungă-
doru-ţi istoveşte?
Sau fugi să nu te-acuze-n cer
că rîzi copilăreşte?
Sau nu doreşti să doară mîine?
Parcă azi nu doare
tăcerea ta ce-i două zile
semn de întrebare...