Din mila Cerului să fi venit?
să pui pe fruntea toamnei flori de vară,
să mai trăiesc un soare în zenit
înspre amurg, cînd încă nu e seară.
Să mai încerc planare cînd mă-nving
fiori din şoapta ta adolescentă,
cu rugul meu o flacără să sting
dar să rămînem pară violentă.
Sau ai venit pe buze să mă speli
şi pe obraji, de paguba minciunii,
iar anii ce-mi par mulţi să mi-i înşeli
cu lacrima de pe retina lunii.
Să mai "jucăm" destinul repetat,
cu alţi eroi şi pe o altă scenă
după scenariu într-un dor visat,
pulsînd în doi dorinţă într-o venă.
Şi ambii într-un trup, cum ne-a cerut
Cel Sfînt prin buchia eternităţii,
dar transparenţi şi fără chip de lut
cu adăpost zidit pe fila cărţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu