marți, 10 septembrie 2013

ştiu...

M-am conceput în cer din vis şi şoaptă
când amurgea la început de zi
un îngeraş stătea timid în poartă
şi îmi scria CV-ul: ce voi fi...

Mă cunoştea şi roua, şi ninsoarea,
amici eram cu-un ciob de orizont,
în leagăn era plapumă chemarea:
ei azi continuu să-i achit discont.

Şi-n ani rebeli când căutam o oază
luptându-mă cu morile de vânt
mă arincam în viaţă fără groază
şi fără frici de moarte şi mormânt.

Azi iarăşi mă concep din vis şi şoaptă
scrutându-mi aşteptarea zi de zi
fiindcă ştiu, deacuma stau la poartă
cunosc deja ce sunt şi ce voi fi...

spre cer

M-am strecurat prin noapte
ca să învâţ lumină,
să-mi fie după-ploaia
de curcubeie plină,
şi-am îmbrăcat culoarea
aromelor de stele
să pot visa eternul
pe pat de viorele.

M-am furişat prin taine
ca să ascult minciuna
să-i aflu adevărul
când ambele-s totuna,
mulţimea de iluzii
să le trăiesc pe rând
căci nu sunt fir de humă
sunt albie de gând.

M-am presărat prin toamnă
aprilul să-mi găsesc
să mi-l aşez icoană
în cortul meu ceresc,
să fiu o primăvară
în veacul fără timp
o flacără şi-un aisberg
în orice anotimp.

Bătrânul nuc

Bătrânul nuc mai numără o toamnă
privindu-mă în ochi invidios
că sunt mai coaptă, dulce şi mai doamnă
şi pene noi în aripă îmi cos.

Cu crengi spre cer se-afundă în ţărână
văzându-se un vreasc topit de foc,
pe când eu zbor pe vise ce mă mână
prinzându-mă-n al veşniciei joc.

Din mână-i scapă nucile naive
care se cred deja puieţi zglobii,
iar eu pe cer scriu şoapte vocative
pentru veniri la bis cu soarte vii.

La fel ca el, de vreme inelată,
mă-ndrept spre clipa-n care-o să mă duc,
dar ştiu că mă repet nu doar odată...
Dar el? o să revină bietul nuc?