M-am conceput în cer din vis şi şoaptă
când amurgea la început de zi
un îngeraş stătea timid în poartă
şi îmi scria CV-ul: ce voi fi...
Mă cunoştea şi roua, şi ninsoarea,
amici eram cu-un ciob de orizont,
în leagăn era plapumă chemarea:
ei azi continuu să-i achit discont.
Şi-n ani rebeli când căutam o oază
luptându-mă cu morile de vânt
mă arincam în viaţă fără groază
şi fără frici de moarte şi mormânt.
Azi iarăşi mă concep din vis şi şoaptă
scrutându-mi aşteptarea zi de zi
fiindcă ştiu, deacuma stau la poartă
cunosc deja ce sunt şi ce voi fi...
ce voi fi...și voi rămâne...Bună seara!Sunt o fidelă cititoare a versurilor dvs doamnă Svetlana.
RăspundețiȘtergereMulţumesc. Eşti dorită mereu.
ȘtergereImi place !
RăspundețiȘtergereNu stiu ce fi-va , e greu sa ies din visu-mi
La poarta ce asteapta , as vrea sa bat in noapte
E asteptare poate , sunt doar mieroase soapte?
Am pus pe palele de vant iubire si le trimit sa afle ,
sa-ti stearga-amaraciunea ,
Sa-mi sugereze fapte
Nu părăsi nici visul,
Ștergerenici poarta ce aşteaptă
căci eşti dorit cu şoapte
şi dor în miez de noapte