Am obosit de nopţi ucise-n gară,
de-un loc rămas pustiu în orice tren,
să tot urăsc străinii ce coboară
sub talpa lor speranţele că-mi cern.
De azi încerc să-nvăţ neaşteptarea
şi voi urca într-un marfar grăbit
să-nlocuiesc destinul de cărare
cu un destin de orizont rănit.
Lăsînd deschisă poarta sîngerîndă
(de-ţi ia-i la următorul tren bilet...)
şi într-un felinar voi sta la pîndă
pitită-ntr-o silabă din cuplet.
În ritmul: tuc-tuc-tuc de roţi pe şine
voi contopi un tren c-un orizont...
Am obosit de zile asasine-
făr-a ta şoaptă mi-e destinul mont.
foarte frumos :)
RăspundețiȘtergereMihailush, bun venit
RăspundețiȘtergeremulţumesc de vizită