Privirea ta de rime născătoare:
fereastră-n nemurire... o splendoare,
icoană pe altarul desfătării,
chemare din durerile uitării...
Senin ce toarnă febră în scânteie
să-mi amintesc: sunt dulce, sunt femeie...
Să fremăt ca un mugur prins de brume,
să rătăcesc prin ocean în spume...
Din ea compun un vis răpit din soartă,
spre fericire îmi pictez o hartă,
ademenind noi fluturaşi în burtă
mă mai reţin în primăvara-mi scurtă.
Şi chiar de eşti doar pată pe hârtie
chemarea firii e la fel de vie:
la tine-n braţe şoaptă-nfiorată,
în stropi de cer o patimă curată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu