A mai trecut, iubite-o iarnă
prin maiul cînd te-am aşteptat
şi dorm cu orizontu-n geană-
că mă chemai, să fi uitat?
Nu mai încape supărare
în casa-mi ce suspină dor,
că-mi sunt picioarele cărare
în visul nostru să cobor.
M-apropii ca în rugăciune
de slova-ţi cînd mi-ai dat să sper,
să cred ca pruncul în minune
favoare din destin să cer.
Că dacă va mai fi o iarnă
în preajma lunii lui cuptor,
oprească clipele din goană
să îmblînzesc veac călător.
Să vie maiul chiar şi-n brume
sau cu un fulg hoinar, grăbit
şi într-o noapte fără nume
să ne găsim, să-mi fii iubit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu