* După cea noapte...

În orice noapte te iubesc ca prima oară
şi-adio-ţi zic cu larma din deşteptător,
să mă transform în fir de praf pe prag de gară
pentru călcîiul de amurg rătăcitor.

Să mă pot naşte iar şi iar în cornul lunei
murind în cocon pentr-un zvîcnet de aripi,
să curg o flacără prin venele furtunei,
s-aduc o pauză în clipa ce-o risipi.

Şi-n agonii din frămîntarea spumei zilei
căderi în beznele din cer să delirez
o noapte veşnică cerşind din mana milei
pe-a ta icoană-n picături să mă burez.

Ca să te las după o noapte de o viaţă
rămasă-n trupul tău o aşchie de vis,
un alb de floare pe o punte de verdeaţă
fără reproşuri de la legea INTERZIS.

N-am să învăţ cînd vei fi lipsă, nepăsare
rămîi în cugetul meu glas din al tău gînd
să fug spre tine pîn-la ultima chemare
apoi urmîndu-te în ultimul colind.