joi, 28 octombrie 2010

* culori de văduvă


O noapte nouă mă cufundă
în vinu-i tulbur, oţetit,
mă clatină amar pe-o undă
cu viscolul ce m-a peţit.

Nici singură, dar nici cu tine,
cu pene smulse din aripi,
pe vis cu umbre de suspine,
cu roze furişate-n ghimpi.

Un zîmbet desenat în zgură
pe şoapta încuiată-n cănt,
săruturi stinse în arsură
de mucegaul din mormânt.

Cadavru-n sipetul Pandorei
"de ce?!"- pe geană suspendat,
în lanţuri strunele viorii,
pustiu torenţial udat.

Tu pictor, eu- pe pânză pata
peisajul nopţii m-a băut,
finalul cinic- asta-i plata
în vene-mi curge al tău lut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu