Stăpână-ncearcă toamna să-mi devină
cu palma brumei gîndul mi-a pictat
în lacăt de-nchisoare fără vină
turnînd rugină-n versul necîntat.
Zadarnic crede dînsa că mă ştie
cînd urma mi-o culege din nisip
şi prinde porumbeii de hîrtie
din vis de dor înmugurit pe chip.
Căci curg cascade verzi din semafoare
pe la alt an argintul amânănd
iar miezul copt de clipă călătoare
mă înfăşoară-n galben paşnic, blând.
De pata răbdătoare ocrotită
opresc în boabe mustul jucăuş
să-adune-n mine vara despletită
bucăţi de cer cu palmele căuş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu