Am văzut cum te plouă rugina,
cum din verdele copt te-ai prelins,
cum s-a stins în privirea-ţi grădina,
cum amurgu-ntomnat te-a învins.
Nu mă chemi pe-nserate sub lună
din steluţe cununi să-mpletim,
în timpane tăcerea doar sună
cînd sub bruma din gînd ne pitim.
Să zidesc vreau din verbe o punte
cu un capăt în visul uitat,
cu o palmă de soare pe frunte
şi o rouă pe doru-nsetat.
Să pot bate la geamu-ţi cu vara
strecurată în stropul de vin,
să aprind în arterele-ţi para
rana toamnei la sîn să-ţi alin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu