sâmbătă, 4 decembrie 2010

* miracolul poeziei


Suspinul tăcut, nevărsat dintre gene
se-nnoadă de zarea înfiptă-n apus,
ecoul din gându-mi se scurge prin vene
nectar căutând în cuvântul nespus.

În ploie-l ascund, când obrazu-mi stropeşte,
în şoaptă-l îmbrac, când genunchii îndoi
spre -naltul cu palma ce-n rugi se-mpleteşte
să-mi macin dorinţa sfioasă pe foi.

Arsura chemării doar pana-mi aude
când noaptea-nfăşoară nesomnul în vis
curmând disperarea cu rimele ude,
suflând existenţă în basmul ucis.

Pe braţu-i mă nasc cu destin de scânteie,
aripi îmi desfac pentru zbor efemer
când abur de pară, când prunc, când femeie,
când strigăt pribeag fără sol, fără cer.

2 comentarii:

  1. Dor in amurg... nu se poate sa scrii asa de frumos.Cine esti, Minune? Pe vremuri, Paunescu, (El n-a murit, nu poate sa moara, zeii nu mor)ti-ar fi strigat in gura mare: AVE !!! (in rubrica omonima pentru debutanti din TRIBUNA de Cluj).
    Multumesc pentru " sufland existenta in basmul ucis" de economia de piata ( paiata).
    Sarut mana, Svetlana!!
    ioan coblisan / facebook

    RăspundețiȘtergere
  2. Ioan, mulţumesc mult pentru acest comentariu. Nu mă consider Minune, dar mi-a plăcut că mă numeşti aşa.

    RăspundețiȘtergere