Suspinul tăcut, nevărsat dintre gene
se-nnoadă de zarea înfiptă-n apus,
ecoul din gându-mi se scurge prin vene
nectar căutând în cuvântul nespus.
În ploie-l ascund, când obrazu-mi stropeşte,
în şoaptă-l îmbrac, când genunchii îndoi
spre -naltul cu palma ce-n rugi se-mpleteşte
să-mi macin dorinţa sfioasă pe foi.
Arsura chemării doar pana-mi aude
când noaptea-nfăşoară nesomnul în vis
curmând disperarea cu rimele ude,
suflând existenţă în basmul ucis.
Pe braţu-i mă nasc cu destin de scânteie,
aripi îmi desfac pentru zbor efemer
când abur de pară, când prunc, când femeie,
când strigăt pribeag fără sol, fără cer.
Dor in amurg... nu se poate sa scrii asa de frumos.Cine esti, Minune? Pe vremuri, Paunescu, (El n-a murit, nu poate sa moara, zeii nu mor)ti-ar fi strigat in gura mare: AVE !!! (in rubrica omonima pentru debutanti din TRIBUNA de Cluj).
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru " sufland existenta in basmul ucis" de economia de piata ( paiata).
Sarut mana, Svetlana!!
ioan coblisan / facebook
Ioan, mulţumesc mult pentru acest comentariu. Nu mă consider Minune, dar mi-a plăcut că mă numeşti aşa.
RăspundețiȘtergere