* gând auzit

Cercai să bat în umbra bolţii
cu dorul meu neîmblînzit
dar ochii Ei te prind ca hoţii
şi gîndu-mi laşi neauzit.

Însă chemarea ta timidă
în strigătul din necuvînt
dezbracă visu-mi din omidă
în fluture să mi-l avînt,

dintr-o speranţă amorţită
de-adio, chiar de n-a fost spus
pe-o filă jilavă, boţită,
bătută-n cuiele de-apus.

Şi mă apropii cu sfială
de nimbul chipului din verb
ce-i pricopsit în strai de gală
şi las în sîngele-mi să-l fierb,

cercînd din nou în umbra bolţii
să bat cu dor neîmblînzit
minţind doi ochi, ce stau ca hoţii,
să-mi fac iar gîndul auzit.