Mă topesc precum roua-n amiezi,
rugul tău potolit să nu doară,
cum în nor mă întorc să nu vezi,
cum mă fulgui cu bruma din vară.
În cununi să-mpletesc amintiri
s-o îmbrac pe-a mea frunte brăzdată
de-aşteptări şi trecute iubiri
şi povestea cu „fost-a odată...”
De-aşteptarea ta vreau să m-ating
cu petala, ce-ţi simte arsura
şi obrazul ce arde să-l sting.
Ce departe ţi-e dragule, gura!
Să găsesc şoapta ta de mai ieri
ce-nvelise pustiul şi rana
cînd doream să te-nvăţ ca să speri
(de minciună-acuzîndu-mi doar pana).
Iar apoi m-oi topi în amiezi-
rugul tău potolit să nu doară,
m-oi întoarce în nor să nu vezi
cum în brumă m-oi trece din vară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu