Umbrela nu face furtuna să treacă, o pleoapă lăsată suspinul nu-l seacă, un gând ignorat nu aduce uitare, durerea ascunsă-n tăcere tot doare.
Tot noapte-i atunci când aprinzi felinare iar inima ta e lipsită de soare, cu zâmbetul fals n-ai să scapi de suspine. în nume străin nu te-ascunde de sine...
Iubeşte de vrei să ai soare în casă şi iartă când răul te prinde în plasă. Iubeşte şi iartă să fii fericit apoi să te simţi şi iertat, şi iubit...
Din miezul bolţii coborâtă şi furişară-n fir de praf cu libertate zăvorâtă şi cu destinul alograf, alerg cu tine pe spirală şi mă grăbesc să plec de-aici ca un ecou de pastorală... Tu "pe curând" din nou îmi zici. Prin suferinţe iar îmi caut o nouă temă să învăţ, spre veşnicii călcând precaut eternitatea îmi răsfăţ cu glas de prunc şi cărunteţe, cu îmbrumări şi-nmuguriri, cu toamne ude, certăreţe, cu viscole din amintiri. Însă te rog, ca altă dată să nu mă chemi iar să revin, din nou să ne legăm în soartă cu stropi de miere şi pelin, căci vreau să nu mai plec de-acasă vreau să rămân un strop de cer, în necuprinsul meu mă lasă să fiu grăunte de mister.
Umbrela nu face 
