Zbuciumul visului

E zbucium între tâmple,

suspin și căutare:

apropierea frige

iar depărtarea doare

și nicăieri nu-i pace

în lupta mea cu sine

câci compunând destinul

eu te-am ales pe tine.

Ești cântec și refrenul

în visul meu pulsează,

trădând îndemnul nopții

pe șoapta ta stau trează

și caut printre stele

echivalentul astru

în care cu chirie

stă visul meu albastru.

Tot zbucium între tâmple

un semn de întrebare:

ești tu sau poate altul

m-aruncă în visare?

și vine să-mi răpească

din dor, ce-i pentru tine,

fiorii să se-agite,

silaba să-mi suspine.