* pe furiş

M-am speriat şi am fugit din primăvară
în lutul ud, fărâmiţat de remuşcări,
am spart oglinda-nverşunată a ocară
şi-am refuzat pentru suspine vindecări.

În miez de nopţi ştergeam chemarea-ţi de pe vise
spălând sărutul implantat în amintiri
cercând destinul să-l trăiesc după culise,
să uit a firilor pojar în împletiri.

Cu palme-nchise, înălţate către stele
pentru-o iubire acuzată imploram,
altar şi vreasc zidind din pleoapele-mi-mărgele
înmormântând boboci de-april cu tot cu ram.
Dar peste veac mă mai strecor în fapt de seară
să mă ating de-a ta furtună pe furiş
împovărată de regrete, ca o fiară
îmi vindec rana tăinuită în hăţiş.