Din genune

Urc dincolo de cer şi de pământ,

Mă-ndepărtez de şoapte mincinoase,

În taina din lumină şi cuvânt,

În lumea fără carne, fără oase.

Mă înveşmânt cu abur de culori,

Alerg prin ploaia genelor de îngeri

Iau la dejun iubire cu fiori

Şi-nvăţ o nouă temă fără plângeri.

Cu Dumnezeu discut pe la amezi

Când vin îmi pun şi busuioc pe masă:

„Am mai crescut cu-n strop de soare, vezi?

Şi îl întreb: Ce nou mai e acasă?

Mai stau aici, mai am de cunoscut:

Cum e să zbor când aripa mi-e frântă,

Cum e să fiu în visul nou-născut,

Cum e, când nu mă ţii în palma-ţi sfântă...

Cum e-n povestea asta de aici:

Cea mai firească rază de minune!

Dar voi veni îndată, de-o să-mi zici,

Urcând cu drag spre tine din genune.”