Dreptul femeii de acasă

Vreau să  vă spun o mare noutate

Ce-i veche precum praful din pustiu

Ea-i scrisă-n legi și-n filele de carte

Dar spre regret nu încă toți o știu.

Chiar și Isus o spuse în povețe

Pe urmă două fete-au mai vorbit,

O Clară și o Roză cu blândețe

Au insistat de la bărbați subit:

Să recunoască că e Om femeia

E mama lor, e muză și-ajutor

În poezii și cântece e zeia

În casă e speranță-n viitor...

Mai amintesc și eu cu pietate

Și cu respect profund, pentru acei

Ce uită: nu doar în societate,

Acasă Ea tot are dreptul ei.

Și în familie e doamnă, nu muiere

Nu doar la munca-n curte e-o egală,

Mai are drept la flori și mângâiere

Nu doar la datorie conjugală.

Mai are drept să-i spui că-i minunată

Nu doar să-i ceri să fii mereu servit

De parcă ți-ar fi roabă sau argată

Ori un obiect din casă potrivit.

La admirație, respect și încântare

Drept are nu doar cea din monitor,

Căci fruntea îți mângâie când te doare

Ființa, cui spuneai cândva: „mi-e dor”.

E dreptul ei să-ți ceară socoteală

Când pui poveri pe umerii subțiri,

Când îți mai iartă-o „ultimă greșeală”

De aventuri, răceală sau jigniri.

E dreptul ei copiii să-și alinte

Din viața ei fărâmă să le dea

Căci Domnu-a spus așa, iar El nu minte:

Sunt maximă valoare pentru ea.

E dreptul ei să fie ascultată

Când planuri uriașe zămeslești

Căci în final și ea va pune plată

Pentru eșecul tău, dacă greșești.

Și de nu știi ce drepturi ea mai are

Atunci întreabă de ființa ta

La care drepturi ești în așteptare?

Să știi, femeia este OM și ea!