S-au întâlnit în miez de suferință
Și s-au unit dintr-o dorință
Să împletească-n doi un vis.
În doi zideau o casă din speranțe
Ea oferea din ce nu a avut
Dând dragoste din suflet și pe brațe
Mereu mai mult.
Dar spre regret așa a fost să fie
El numai să primească a ales
Perfect în lume să se știe
Să se desfete în succes.
Ea aștepta să fie dezmierdată
El așteptarea ei o ignora
Ea își dorea duminică vre-odată,
Și-n viața sa.
Și-l tot iubea, îl învăța să zboare
Aripi să-i crească din iubit
Să strălucească ca un soare
Iar ea-i... doar bună de servit.
El mai lovea cu vorba și privirea
Să nu încerce zbor și ea
Și s-a deprins să rabde neiubirea
Dar o durea.
Iar când a început să se sufoce
Fără prezent și viitor
Înăbușind suspinu-n voce
S-a ridicat încetișor.
S-a ridicat cu zborul din cenușă
Aripile la loc și le-a crescut
Și a plecat, dar n-a ieșit pe ușă
S-a renăscut.
A învățat de-acum să nu-i mai pese
De vorba care o rănea
O piesă nouă-a început să țese
Dar pentru el nu-i loc în ea.
Iar el, abia acum pornise s-o zărească
Când ea din viața lui s-a dus
Și-a încetat lumină să primească
S-a descompus.
Și a venit cu flori și cu bomboane
Și cu cuvinte calde, dulci
Surprize adunate din romane
Și-a amintit atunci.
Dar prea târziu, s-a stins în ea scânteia
Ce o păstra aprinsă pentru el
De-acum n-o ține frica și nici vina
I-i inima oțel.
Și gata, nu mai este cale-ntoarsă
Privește înspre dor finit
A părăsit speranța arsă
Și dragostea ce s-a topit.
Căci l-a văzut pe el așa cum este
Fără iluzii, suflet gol.
Deși o invitase în poveste
Nu-i dase rol.
Ea s-a desprins un fenix din ruine
Din colivie strâmtă a zburat
Ca să revină înapoi la sine
Din rolul nejucat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu