Am evadat din nourul de gânduri
ce-mi reproşează zdrenţele de vise
înmormântate-n şoapte puse rânduri
de ne-ndurarea zilelor proscrise.
Am evadat din viscol de petale
trecute într-o pulbere din urne
conduse de suspin de balamale
ivite din rutinele diurne.
Am evadat din ultima chemare
de larma surdo-mută suspendată
când fără "nu" şi fără afirmare
pe ciob de dor rămasă-s disperată.
Am evadat... dar tu rămâi în mine
brăzdându-mi orizontul şi oglinda,
întemniţând intrarea în poimâine
din bolta sorţii aruncându-mi grinda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu