marți, 28 iunie 2011

* Rămâi...


Rămâi la fel- chemare în furtună,
mănunchi de versuri şi iluzii dulci
să-mi prinzi din nou speranţe în cunună,
din păcura rutinei să mă smulgi.

Să-mi fii un far spre miezul pasiunii,
să mai trăiesc zenit de primăveri
la randevu pe strop din geana lunii,
în basmul fără mâine, fără ieri.

Să mă găsesc în braţe pătimaşe
când ramul din destin e viscolit,
să mă ascund de toamnele pizmaşe
şi veacul de duminici dezgolit.

Rămâi fior de tandră mângâiere,
minciuni şoptite-n clipe de amor,
o aşteptare-a nopţilor de miere,
loc de popas sub tălpi de călător.

6 comentarii:

  1. Minunate versuri ce curg lin si melancolic...:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Irina, Rebeca vă mulţumesc de vizită şi semne
    mereu binevenite

    RăspundețiȘtergere
  3. D.Constantin Iacob, s-a făcut
    sper să vă fi înţeles corect

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc pentru raspuns si nu in ultimul rand pentru link. V-am adaugat si eu cu titlul "Dor in amurg" (sper sa fie bine - daca doriti altul spuneti-mi si il modific)
    O zi buna va doresc si numai bine

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna ziua,

    As dorii sa stiu daca sunteti interesat de un schimb de link/post.

    Indiferent de raspuns astept email la office@online-anunturi.com

    O zi buna.

    RăspundețiȘtergere