Nu te mai chem, e vara pe sfârşite
deşi abia e luna lui cuptor,
dar frig îmi e de lipsa ta, iubite...
Ştiu, în destin mi-ai fost un călător.
Ieri m-ai atins cu-o boare de căldură,
m-ai inundat cu arşiţa din verb,
m-ai dezmierdat cu-a buzelor arsură
în dorul renăscut să mă mai fierb.
Dar scurtă a fost clipa întâlnirii-
cu ultima silabă te-ai topit
şi am rămas să-nfrâng suspinul firii
pe leagăn de nesomn nocturn răpit.
Ştiu, mâine vii cu-o nouă alinare
să ne iubim cu cerul între noi,
îmbrăţişarea filei însă doare...
Şi iar e toamnă-n vară, iarăşi ploi.
Da, m-a incantat profunzimea si amestecul, jocul poeziei :)
RăspundețiȘtergereSunt suflet călător prin gând de noapte,
RăspundețiȘtergereSunt gând intens ce îti aduce şoapte,
Sunt vis de toamnă-n vară udat de ploaia caldă
Sunt dor şi verb,ce lacrima îl scaldă.
Îmi place !
Brânduşa, mulţumesc pentru lectură şi plăcerea de a-ţi citi comentariul
RăspundețiȘtergeremulţumesc, anonimule pentru versuri. Te mai aştept.
RăspundețiȘtergere