Anotimpul cărunt
se prelinge prin verde,
nori pe chip aşternând
visu-n ceaţă îmi pierde,
mă despoaie de frunze,
sărbători cu desert
să mă-mbrace-n furtună-
zbor de fluturi să cert.
Stropul vinei amar
în pustiu mă adapă,
galerie prin gând
şi orbita mea sapă,
căci pe geana ta plouă
cu suspin funerar
adunat de sub piatra
de la ultim hotar.
Rima nopţii ating
cu arsura în palmă,
mă strunesc ca un arc
peste victima calmă,
şi te chem, te alung
tot uitându-mă-n urmă
să văd ultimul dor
cum amurgul îl curmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu