Tu n-ai cules petala amorţită-
alb vestejit mă-mbracă în ninsori
şi-n basmul vechi de noapte însoţită
mă furişez sub vrafuri de scrisori.
Pe cer brăzdat şi fără săptămână
cu zdrenţe de duminici în zenit
pe sclava care sunt mă fac stăpână
să desenez plecări în infinit.
Nu ştiu să mor- trăiesc a doua oară
în univers pe pânză plagiat
din sipeţel prădat, fără comoară
de virusul "amor" contagiat.
Şi doar cu talpa goală şi rănită
alerg în anotimpul scuturat
de viaţă şi de moarte huiduită
prin veac orfan de înfloriri ratat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu