* "poate mîine..."

Ai legănat atîtea toamne visul
în nopţi pustiul rece să alini
zidind din stropi de stele paradisul
pentru icoana cărei să te-nchini.

Ai inspirat speranţă:"poate mîine..."
duminici suspendînd de orizont
silaba alegînd să-ţi fie pîine
pentru un ultim mai păstrat pe cont.

Dar cînd destinul şi-a permis o glumă
sădind în casa-ţi visul împlinit,
erai plecat... Te-ai speriat de brumă,
ce îţi divulgă paşii, din zenit?


Sau n-ai dorit să te cobori din stele
cedînd eternul clipelor din scrum,
dorinţelor adesea infidele...
sau "poate mîine...", totuşi, nu-i acum?...