sâmbătă, 21 ianuarie 2012

* joc cu iubitul

Te prinde-n joc cu mine
în miez de ierni, iubite,
când ne-mpresoară fulgii
cu valsul lor ghiduş,
iar rugul se prelinge
din şoapta ta cuminte
privindu-mă în vise
cu ochi de spiriduş.

Surâsul cuibăreşte
în mica mea minciună
să luminezi obrajii
cu cântece de dor,
să înfloreşti cearşaful
cu perla din cunună,
să torni în vene pară
prelinsă din fior.

Să mângâi cald suspinul
cu maiul ce ne pradă
de file scuturate
din calendare roi,
să-mi fii sub braţ o cârjă
când calc pe vârf de spadă
ţinând în mâini tăişul-
o rană pentru doi.

4 comentarii:

  1. Îmi place!

    Te-aştept în noaptea rece,
    Din iarna-ţi, o, vestală,
    În şemineu ard vise
    pe trupu-ţi rece cearşaful se-nfioară

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bun venit, Anonim
      mulţumesc pentru semnul de trecere
      mai intră şi pe-aici
      http://scolaritavictorita.blogspot.com/

      Ștergere
  2. S-a făcut, Vlad, eşti primul în pagina mea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Extraordinar! Versurile mi-au placut foarte mult!

    RăspundețiȘtergere