* Eu sunt...

Iubite-aştept să te desprinzi din vis
şi firea-ţi cu a mea să facă-o umbră,
pe gura-mi să aşterni un gînd nezis,
să desenezi cu-azur o pată sumbră.

Cărări să ţeşi din alfabet uitat
să ne găsim în noi abecedare,
să ne iertăm norocul ce-am ratat
cînd am semnat "accept" lîngă eroare.

Şi dacă-i prea tîrziu pentru final
ce ştie să mai nască începuturi,
deschide-o paranteză şi-n penal
să ne-mpletim cu taina fără scuturi.

Dar cînd n-am să te-ademenesc cochet
strigînd dintr-o silabă cunoscută-
să nu-ncetezi să vii. Eu sunt. Aştept
şi te privesc sperînd cu rima-mi mută.

* în praf de stea...

Cu tine în grăuntele de rimă
ne-am oploşit tăcînd, şoptind, oftînd...
şi condamnaţi de toţi pentru necrimă
formăm un cuplu cununaţi pe gînd.

De-al firii chin în noi vocala strigă
de-un dor născut în geamăt de pustiu,
nescrise legi şi spaţii vrînd să-nvingă
fioru-ntemniţat în lut, dar viu.

Şi-mi sprijin fruntea de-al tău sfat pe filă,
mă-mbrac cu-a lui lumină ca să-ţi plac,
să mă găseşti ba doamnă, ba copilă
cînd împletim dorinţele colac.

Să părăsim rutina colbăită,
să ne iubim nebuni în praf de stea
pe pat de existenţă infinită
în pulsul cel din urmă de cişmea.

* Fără mai...

A mai trecut, iubite-o iarnă
prin maiul cînd te-am aşteptat
şi dorm cu orizontu-n geană-
că mă chemai, să fi uitat?

Nu mai încape supărare
în casa-mi ce suspină dor,
că-mi sunt picioarele cărare
în visul nostru să cobor.

M-apropii ca în rugăciune
de slova-ţi cînd mi-ai dat să sper,
să cred ca pruncul în minune
favoare din destin să cer.

Că dacă va mai fi o iarnă
în preajma lunii lui cuptor,
oprească clipele din goană
să îmblînzesc veac călător.

Să vie maiul chiar şi-n brume
sau cu un fulg hoinar, grăbit
şi într-o noapte fără nume
să ne găsim, să-mi fii iubit.

* Să baţi...

Inima mea mai aşteaptă să baţi
cu nefinită chemare
pentru pustiu-mi cea ploaie să caţi
care stropeşte cu soare.

Bate cu doru-ţi la geamul deschis
intră cu şoapta-ţi pe uşă
toarnă speranţă pe rana de vis
să smulgi dureri de cătuşă.

Vino mai des să m-atingi, să te-ating
cu jurămînt de-aşteptare
spaţiu şi clipe din firea-mi să-nving,
să şterg ecou de plecare.

Bate să-ţi spun că eşti unic dorit
şi să mă crezi, de nu-i crede...
Inima mea e al tău labirint
ce frămîntarea îţi vede.

* După cea noapte...

În orice noapte te iubesc ca prima oară
şi-adio-ţi zic cu larma din deşteptător,
să mă transform în fir de praf pe prag de gară
pentru călcîiul de amurg rătăcitor.

Să mă pot naşte iar şi iar în cornul lunei
murind în cocon pentr-un zvîcnet de aripi,
să curg o flacără prin venele furtunei,
s-aduc o pauză în clipa ce-o risipi.

Şi-n agonii din frămîntarea spumei zilei
căderi în beznele din cer să delirez
o noapte veşnică cerşind din mana milei
pe-a ta icoană-n picături să mă burez.

Ca să te las după o noapte de o viaţă
rămasă-n trupul tău o aşchie de vis,
un alb de floare pe o punte de verdeaţă
fără reproşuri de la legea INTERZIS.

N-am să învăţ cînd vei fi lipsă, nepăsare
rămîi în cugetul meu glas din al tău gînd
să fug spre tine pîn-la ultima chemare
apoi urmîndu-te în ultimul colind.

* Două doruri

Am împărţit un soare-n jumătate
şi două umbre paşi-mi însoţesc
să-nşiruiesc pe filele-mi de carte
un dor străin şi-al meu, ce se urăsc.

Acel purtat prin veri din brumă-n brumă
stropit de spuza nopţii făr-amurg
a îmbrăcat o plapumă de humă
deşi pe chipu-i zorii încă curg.

Şi m-a lăsat în vis uitat, străină
pustiul mut în firea-mi să ascult,
pentru fiori tîrzii găsindu-mi vină
căci am răspuns acum... Ei bat demult.

Mi-e azi străin ecoul care tace
într-o şuviţă prinsă-n robinet
ce stropul într-un ţurţure preface
zdrobind destăinuirea din sonet.

Şi am fugit cu DORUL MEU în lume
prinzînd o nouă pînză-n şevalet
cu noi culori s-aştern ninsori şi brume...

Tu vei avea curaj să-ţi iei bilet?