Să mai lăsăm, iubite, din amar.
Hai să vorbim cu ochii. În tăcere.
Să căutăm speranţe în brumar
căci braţul ostenit spre zbor se cere.
Hai să uităm de cerul trist şi ud
când s-a-necat în runa veninoasă
o pânză colorată-n verde crud
căci roua ne păru o zi ploioasă.
Să mai cârpim ruptura din destin
cu-o rugă "am greşit, te rog, mă iartă",
pe visul spart punând un colţ senin
înlăturând motivul pentru ceartă.
Să răsfoim albumul prăfuit
cu chipuri june, parcă demodate
şi încrezut să spunem:"am iubit"...
Nu vrei să mai trăim aceste toate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu