Sub talpă- depărtare, pe geană- cer străin, în gânduri- nor de haos, cu inima-n venin, lipsită de duminici pe leagăn viscolit stau ţurţure cu picuri în sufletul golit.
Vocalele refuză în şoaptă să le-nşir, amurgu-mi coase ie din spini de trandafir- tăcerea ta mă ceartă cu visul ne-mplinit, stau la-nceput de vară cu iarna în zenit.
Te caut printre file din vechiul calendar unde-ţi păstrez ecoul cum te-am ştiut- ştrengar, risipitor de stele cu-aprilu-n buzunar, stăpânitor de rune îndrăgostit hoinar.
Dar prea departe astăzi- în soarta mea străin, lăsată-n nor de haos, cu inima-n venin, lipsită de duminici pe leagăn viscolit, un ţurţure cu picuri în sufletul golit.
Aşa şi vei rămâne enigmă din vocale cu puncte de suspensii pe visul obosit, eu te-oi chema cu roua turnată pe petale, ştiu, mă-i lăsa în iarnă în verdele cosit.
Nu te acuz, ştiu taina căderii din orbită, o încercasem toamna când bruma-ntârzia, azi bandajez cu rime furtuna mea rănită, iar tu rămâi acelaşi fior ce mă-ncălzea.
Şi-n nopţi fără duminici îţi voi trimite semne, în larma din tăcerea-ţi chemări voi auzi, voi amăgi splendoarea prelinsă prin arene şi voi şopti pe gura-ţi cu gura mea.. (si-si)
