Mă-nnod mai strâns cu talpa de pământ-
prea multă rouă mi-a stropit aripa,
s-au consumat silabele din cânt
şi s-a topit cu zarea-n neguri clipa.
Orfană stau la margine de vis
trădat cu rază-n geana dimineţii,
deacum- tăcere, totul a fost zis
şi îngropat în nemurirea ceţii.
Cu pas grăbit pe muchii de final
spre un poem de ultim zbor în faţă-
azi orice început îmi e banal
ca fulgi rebeli pe câmpul cu verdeaţă.
Prin toate verile-am trecut, în aur fals
sub ram pustiu îmi tălmăcesc menirea
eliberând al primăverii vals
să nu instig zadarnic împlinirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu