Mai freamătă-n rugină stropul verde,
tresar pe gene pui de licurici,
în brumă visul fluturii îşi pierde -
cu desfrunzirea geamătu-s amici.
Adun în pumn feliile de soare
pe chipul pal duminici să aprind,
de curcubeul stins să leg izvoare-
în pleata rară mici nădejdi să prind.
Amurgul înfăşor în somnifere,
rup foi din calendarul devastat
şi sper pe ram o nouă înviere
de verde crud în cântecul trădat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu