Nor de gânduri desfrunzite
smulge zborul din aripi,
leagă visele cosite,
prinde fluturii în ghimpi,
pradă cântul din vocale,
mă hrăneşte cu minciuni,
mă culege din petale,
mă despoaie de minuni,
orizontul împleteşte
în cununi de nenoroc,
peste şoapta mea loveşte
s-o îngrop fără soroc,
ca pe-o umbră de chemare
înghiţită-n nerăspuns
mă destramă a uitare
lunecată spre apus...
Îmi place
RăspundețiȘtergereStropi reci de ploaie-n toamnă mă lovesc,
Îmi amintesc că încă mai respir
Uitarea e o boală, eu nu mă-mbolnăvesc
Iar lacrimile curg, de parcă-s fără şir
Salut, Anonimule...
RăspundețiȘtergeretoamna ta e udă de tot
dar transmite un grăunte de optimism
prin NEuitare