* spre miez de viscol

De-o vreme curg mai mult pe verticală

lăsând în urmă nori şi curcubee,

tot mai amar torn mustul în vocală,

mai rar m-aştern chemare de femeie.

Nu mă ascund de viscol şi de ploaie,

nu-mi pasă de oglinda supărată,

nu mai usuc obrajii de şiroaie,

în soartă bafta o declar furată.

Mă culc pe-o frunză umedă de toamnă

să mă prefac cu ea în fir de humă,

ucid în acte numele de doamnă,

mă logodesc cu geamătul din brumă.

Ca pe un zmeu las vara-n zbor - rup sfoara,

spre miez de viscol plec cu barca spartă...

Zădarnic am săpat - minţi comoara,

azi solitară-n iarnă-s fără hartă.