Un strop de nostalgie s-a prelins
pe frunza-ngândurată, obosită
cu verdele de viscole învins
să-şi mai dezmierde ultima iubită.
Să-i mângâie petalele de-argint-
un alb lăsat sub pânza de ninsoare,
să caute popas prin infinit
întemniţat în propria-nchisoare.
Să mai trăiască încă un april
în vis străpuns de glasuri nou-născute
cu zvon de muguri şi ecou de tril
sorbind din roua scursă printre cute.
S-aştepte o furtună pentru zbor
să-i dezmorţească trupu-atins de brumă
şi încălzit de ultimul fior
să se transforme-n bulgăraş de humă.
Îmi place,
RăspundețiȘtergereE doar o fruză , facilă ,trecatoare ca sărutul,
Pe care printre rânduri l-a strecurat pe seară neştiutul..
Nu-i simţi plecarea , nici nici sărutul,
E doar o frunză, doar ea conţine începutul..
Mulţumesc, Anonim
RăspundețiȘtergereşi noi asemeni frunzelor avem doar o primăvară...
foarte, foarte frumos!
RăspundețiȘtergere