Mă-ndepărtez cu încă o ninsoare
de fluturii rămaşi în primăveri,
orbecăind înfrântă de visare
prin labirint întemniţat în ieri.
Prizoniera nopţii virtuale -
înveşnicesc minciuna în destin
momită de puzderii de vocale
şi dulcele din seva de pelin.
Răspund chemării umbrei fără voce,
fantome prind la braţ şi mă încânt
de strigătul tăcerilor feroce
rugina din retină să-nspăimânt.
Aduc orbita-n roz cules din rouă,
mă-nvălui cu amurgul purpuriu
şi până-n zori pictez pe-o pânză nouă
alt labirint, la fel de fumuriu.
minunate versuri...
RăspundețiȘtergereMulţumesc
RăspundețiȘtergereÎmi place !
RăspundețiȘtergereNu-i un amurg, e însuşi labirintul,
Din raze roşii de rutina e creat.
Îmi pare pânză nouă dar este doar trecutul,
Adânc,tăcut şi cu pelin trasat .
bun venit, Anonim
RăspundețiȘtergereîmi place cum ai realizat ideea mea din poezie