Demult străini, în trenuri diferite,
captivii fericirilor de lut
ne furişam în vise ne-mplinite
să ţesem din a nopţii şoaptă scut.
Bem plictisiţi cafeaua de rutină
ieri dulce, azi- aproape fără gust,
smulgând cu greu duminica din tină
nutrim speranţa stropului de must.
Te minţi... mă mint cu laurii de ceară
şi serenade scrise pe nisip
înlănţuind dorinţa ca pe-o fiară
în ciobul de oglindă fără chip.
De taine, însă, gândul ne despoaie,
înăbuşim un geamăt a regret,
pictăm imagini făr-destin pe foaie,
înveşnicim o oază în deşert.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu