M-e soarta azi o uşă sigelată
în melodia pasului tău stins
prin roi de fluturi cu aripi din vată,
de umbrele amurgului învins.
În loc de-adio- file de tăcere,
un tren venit cu un cupeu pustiu,
un vis, de bruma toamnei, în cădere
şi gheaţă în fior de azi neviu.
O rugă între palme, fără vlagă,
înfiptă-n gând de lacrimă curmat,
în prag de curcubeu din nou oloagă
cu chipu-ţi pe retină imprimat.
De astăzi cu oblon peste-aşteptare,
în leagăn- orizontul fără cer,
pe frunte- sugativa de uitare,
iluzia de azi, cu temnicer.
superbaa
RăspundețiȘtergereMulţumesc, Felicia.
RăspundețiȘtergereBV TINE-O TOT ASA
RăspundețiȘtergereAntologică ! Precizia zicerii a ridicat conţinutul şi ce a dat peste tipare călătoreşte liniştit însă continuu .
RăspundețiȘtergeretetteo, mulţumesc de vizită şi lectură
RăspundețiȘtergereGrigore, bucuroasă să te revăd pe paginile mele
RăspundețiȘtergereImi place!
RăspundețiȘtergereMă-ntorc din drum, chemarea-ţi mă aduce-n seară
Ascult cu inima şi ochii, mă-nfior.
Amărăciunea-ţi aspră mă trage ca o gheară,
Doar aminitirile şi gânduri vechi mă dor.
Să fie o iluzie ? Ei, fie ! O şoptesc !
Precum un curcubeu în toamnă, ne-ntâlnit,
Deşi culorile copacului îl cheamă,îl rostesc,
E o himeră gândul, ca inca te-am dorit?
Ah, Anonimule, credeam că m-ai părăsit...
RăspundețiȘtergerebucuroasă să te revăd
am savurat din versul tău
frumos
mulţumesc