duminică, 1 ianuarie 2012

* necald în nefrig

E prea târziu să torni culoare în petală
cu viscol alb m-am învelit 
şi nu mi-e frig,
minciuna ta-mbrăcată-n chiote de gală
rămâne-n prag - nu sunt acasă...
nu te strig.

Nu doar un veac tot înnoptam 
pe cărăruşă,
nu doar o moarte-am îmblânzit 
pe cerul ud,
mă cununam cu orizontul fără uşă
şi încuiam tăcerea - paşii să-ţi aud.

Mototolii apoi dorinţa în valiză,
zdrobisem carnea cu o aşchie de fulg
şi am fugit peste hotare fără viză
cu ploi de toamnă mana genelor să mulg.

De miezul gheţei se loveşte spuma runei
când o suspini şi-o torni pe lut să mă învii-
rămân captivă mută în eclipsa lunei
şi nu mai eşti chiar dacă zilnic vii şi vii.

2 comentarii:

  1. Îmi place !

    M-am dăruit ideii de amantă,
    Înveşmântată-n vise de iubire,
    Iar carnea-ncrâncenată de dorinţă,
    Îmi vede gânduri şi trăiri de amăgire.

    La sânu-mi cald am aşteptat sărutul
    Şi inima să-mi simţi bătând, speriată,
    Aşa crezut-am că se naşte începutul
    În gând am reşoptit înfiorată.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc pentru dedicaţie!
    La mulţi ani, Anonim!

    RăspundețiȘtergere