sâmbătă, 10 septembrie 2011

* În nicăieri


Revin în nicăieri de-atâtea ori
unde destinul ne-ncetat mă minte
să împletesc silabe în fiori,
să-mi zici:"iubito", eu să-ţi zic "iubite".

 Azi iarăşi din iluzii mi-ai şoptit
cu joc de rime la a mea chemare,
dar n-ai fost tu, în gândul tău pitit
e verb străin, neviu, fără culoare.

Cu snop de aşchii din acelaşi dor
înfipte în duminica târzie,
în noaptea-mi disperată iar cobor
cu sufletu-n ninsoare, fără ie.

Din nou în rouă zâmbetul îngrop-
din nicăieri mă reântorc în soartă
şi las să treacă clipele galop
pe lângă fruntea-mi sprijinită-n poartă.

4 comentarii:

  1. Îmi place!

    Cafeaua neagră îmi retrezeşte simţuri,
    Iar vântul de afară mă minte că exişti.
    Nu regăsesc iubire- ascunsă-n rânduri,
    Şi zâmbetul din rouă mă face să rezist.

    RăspundețiȘtergere
  2. nu regăseşti iubire printre rânduri
    căci nu mai sunt,
    iar visu-i trădător-
    s-a cuibărit o toamnă rece-n gânduri
    şi-n viaţa-mi-
    teatru trist cu un actor...

    bun venit, Anonimule

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt trist ca toamna în apus,
    În mine vise şi speranţe s-au sfarşit,
    Prin ochii-ţi am trait; iubirile s-au dus.
    Oare o toamnă rece-a luat ce am iubit?

    RăspundețiȘtergere
  4. Vin, Anonimule, tristeţea să-ţi alin
    lăsată pe-al tău chip de toamna-mi udă
    cu rima cufundată în suspin
    sub pana-mi îndărătnică şi crudă.

    Pe frunte-ţi las căldura din sărut,
    fiorul verii îl cobor pe gene,
    pe buze- visu-n toamnă dispărut
    şi pară de april îţi torn în vene.

    O zi bună, Anonimule şi o bună dispoziţie.

    RăspundețiȘtergere