* o viaţă la doi

Mai scrie de dor
chiar de ştiu că mă minţi,
să-mi scuturi pelinul din gene,
fiorul târziu
ca mai ieri să alinţi
căci doare ninsoarea din vene.

Troiene-s în vis-
pân-la vară e mult
zăpada-mi răpeşte bujorii,
culori de amurg
în tăcerea-ţi ascult,
de gându-mi se sprigină norii.

Mai lasă pe prag
o chemare în plic
să cred că mai ştii cum se zboară,
c-aştepţi lângă geam
de iubirea-mi să zic,
de rug ce nu poate să moară.

Vorbeşte-mi de-un cer
aşternut pentru noi,
lăsat pentru-o unică noapte
să fie o viaţă-mpărţită la doi
compusă pe file de carte.

* fantezii

Nu mai aştept...
Aripile mă dor,
căzui din zbor
într-un marfar, în gară,
mă-nvăluie cu fulgi
al tău "mi-e dor"-
nu mai privesc în urmă,
fug din vară.

Iert inocenţa-mi
şi te las să pleci,
rămân aici
cu rima-mbrăţişată
şi-n nopţile
însingurate, reci
voi alina
iluzia trădată.

Voi şterge din silabe
chipul drag
şi voi cârpi
cu ţurţuri fericirea,
chemarea ta
voi mătura din prag-
deşarte fantezii
a fost iubirea.

* cântec din brumă

M-am strecurat- un vis în noaptea ta
dar ai lăsat să-ţi lunec de pe geană
pe o petală de nu-mă-uita
în neduminici smulsă din poiană.

Silabă din ecoul tău eram
când două doruri se chemau pe nume,
dar am rămas o frunză fără ram
cu cântecul şi buzele în brume.

Spre tine, ca un fluture spre rug,
însă te-ai prins în braţe cu rutina,
mai torni scântei, dar de lumină fug,
nu mai aştept, cenuşa poartă vina.

Mi-e geamul mut în şoapta ce ţi-o las
şi-n primăvara noastră viscoleşte.
Ai fost în toamna udă un popas,
dar cel din urmă vis mă părăseşte...

* cuvinte reci

Cuvântul nu mai ştie să-ncălzească,
din fagul cu minciună s-a prelins,
iar tu- actor cu inima sub mască
în iureşul spectacolului prins.

Ai mângâiat- sub palma-ţi azi e rană,
pictai speranţe- nu mai sunt culori,
april naiv înmugureai sub pană-
azi plouă cu rugină în fiori.

Zbor întrerupt pe creasta nepăsării,
dor deşteptat pe lamă de cuţit,
ademenită-n mrejele visării
cu hăul de adio m-ai peţit.

Se-neacă în zăpadă depărtarea
în taină probozită de suspin...
Învăţ să scriu pe orizont uitarea,
muind peniţa-n lacrimi şi venin.

* destin de frunză

Un cer străin aşterne giulgi peste speranţă,
în plină iarnă fericirea-i în vacanţă,
îmbrăţişare de gerar mi-e patu-n lună
un ultim vis în rana stelei să apună.

Ninsoarea şterge de pe prag o aşteptare,
încerc să vând o amintire pe uitare,
cu zâmbet fals pe orizont îmi mint norocul,
cu nou destin, fără arsuri, împac ghiocul.

Leg curcubeul de artere seci cu noduri,
pun peste lavele active şapte poduri,
din calendar şterg primăverile învinse,
pe frunte-mbrac cununa dorurilor stinse.

Culeg suspinu-n doze de anestezie,
turnând în rime pasiunea mea târzie,
devin o frunză dezmierdată de furtună-
de ram desprinsă, însă neculcată-n humă.

* de despărţire

Peronul mut şi ochii uzi rămân în noapte,
durerea-mi culc pe locul patruzeci şi şapte,
ritm monoton sumează verste infinite,
se zgribulesc în geamăt clipele menite.

Strivesc un strigăt între buzele crispate,
leg căi ferate de speranţele-ngropate
şi mă arunc în hău cu creste ascuţite
să cad pe zdrenţele destinelor rănite.

Cuvinte reci în teaca inimii pulsează,
un strop pe geană, fuga trenului veghează
şi de tăcere un suspin se poticneşte-
între chemare şi răspuns pustiul creşte.

Însinguraţi şi rătăciţi în aşteptare
pictăm o pânză cu destin fără culoare,
că n-am găsit cuvânt ce drumul să ni-l lege,
de pe retină două chipuri se vor şterge.

* suspin înainte de plecare

M-am reţinut pe geana visului
o clipă
o rugă-n ochi-ţi?
nu, n-a fost,
erau pustii,
suspin amar se furişase sub aripă,
striveam sub talpă orizontul străveziu.

De veac ucis
am dezbrăcat treptat destinul,
curgeau din streşini
picături de curcubeu,
în fapt de seară

aşterneam pe pat veninul-
singurătatea-i sinonim de azi cu "eu".

Cu paşi grăbiţi
înspre orbite paralele,
între pleoape
stropi uscaţi mototoleam,
ce-aduce mâine?
ciob de noapte fără stele
şi insomnii în rana golului din geam.

Apoi vom plânge
în furtuna potolită
vom dezmierda pe braţe verbul "a ierta"
pentru o lună în zenit
cerca-vom mită,
dar visul umed
azi ucis
ne va certa...

* plăceri efemere

Înfăşurat în rimă
cu chip de veşnicie
îmi transformai abisul
în zbor de păpădie
şi mă năşteam în soare
din fiece petală
turnând în existenţă
polenul din vocală.

Azi te-am zidit din humă,
mi te-am turnat prin vene
să te simţesc pe palme,
să te păstrez sub gene
şi s-a prelins pe trupu-mi
fior de putrezire
luând la braţ blestemul
de ultimă iubire.

Plăcere efemeră,
dor alăptat cu vise,
un leagăn pe ruina
poemelor nescrise,
înfăşurată-n geamăt
de moartea împlinirii
m-a răstignit pe noapte
neânfrânarea firii.

Orfană azi de tine
leg lacrima de zare
aştern pe nor mormântul
las fruntea pe ninsoare
şi-n giulgi de poezie
culc şoapta obosită
se stinge-n mine vara
cu iarba necosită.

* preţul nebuniei

M-a băut pân-la fund
nebunia ştrengară
am rămas fără cer,
fără zbor, fără vară,
de aripi mi-a legat
împliniri regretate
stau la capăt de vis
pus pe file de carte.

Mi-a promis un april
într-un mijloc de iarnă
flori ţesute în mai
pe cearşaf să aştearnă,
însă stau în gerar
părăsită de muguri
cu dorinţa în plic
cotropită de ruguri.

E peronul pustiu,
mi-a rămas doar o clipă-
cerc să zbor... e târziu
mă desprind de aripă,
mă agăţ de destin,
beau rutina amară-
preţ că vrui să repet
nebunia ştrengară.

* în avatar

Cu-aripi de fluturi ieri m-ai nins
(în miez de iarnă!)
cu șoapta visul mi-ai încins
să nu se cearnă
în graba dârei de nisip
fără duminici
zenit final să nu risip
la preț de finici.

Chemările am așternut
în parc, pe-alee,
veac obosit am reținut
cu o palee
și noi pe podul străveziu
rebeli în soartă
debusolați de dor târziu
stăm fără hartă.

Favoare smulsă de la sfinți
lipsiti de slavă,
asemeni lor- cândva cuminți
azi prinși în lavă
ne transformăm în vreasc de-altar
cu trup de pară
să mai trăim în avatar
o nouă vară.