Un cer străin aşterne giulgi peste speranţă,
în plină iarnă fericirea-i în vacanţă,
îmbrăţişare de gerar mi-e patu-n lună
un ultim vis în rana stelei să apună.
Ninsoarea şterge de pe prag o aşteptare,
încerc să vând o amintire pe uitare,
cu zâmbet fals pe orizont îmi mint norocul,
cu nou destin, fără arsuri, împac ghiocul.
Leg curcubeul de artere seci cu noduri,
pun peste lavele active şapte poduri,
din calendar şterg primăverile învinse,
pe frunte-mbrac cununa dorurilor stinse.
Culeg suspinu-n doze de anestezie,
turnând în rime pasiunea mea târzie,
devin o frunză dezmierdată de furtună-
de ram desprinsă, însă neculcată-n humă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu