joi, 25 noiembrie 2010

* o toamnă-n toamnă


Ascunde-mă, toamnă,
sub galbenul tulbur
de verde stopat
într-un roşu de-amurg,
cu pasul cuminte
clepsidra să-mi bucur,
să-ncui înflorirea
în veri ce mă curg.

Învaţă-mă cartea
cu buchia seacă
din gând să dezbrac
visul meu repetent,
să n-aştept în gară
secunda ce pleacă
cu veacul trecut
la un ritm somnolent.

Mă leagă cu bruma
de via orfană
căderea-n urcuş
cu aripi să n-o mint,
mi-e zborul de astăzi
o ultimă rană,
chemarea pe gura-i
un ultim alint.

2 comentarii: