Să nu te chem, să nu te-aştept, să nu-ţi mai scriu...
Îmi e peniţa-ntr-o tăcere de sicriu
căci umbra mea- o vestitoare de furtuni
a tulburat cu o duminică-al tău luni.
Din rune calde-"adio" rece-ai desenat,
ecou funebru în speranţă-a răsunat
şi nu-ţi mai scriu, nu te mai chem, nu te aştept
însă te mint, al tău "adio" nu accept.
Mai stau la geam să mă ating de şoapta ta,
culeg din rouă ochi-mi de nu-mă-uita
căci mi-ai cerut să nu te-aştept, să nu te chem,
"de pe planete diferite noi suntem".
Nu te mai chem, dar te imploră dorul meu,
nu te aştept- rămîi în vene ca un zeu,
nu mai trimit ce azi îţi scriu- mi-ai interzis,
de mîine-i noapte, azi "adio tu ai zis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu