Înc-un tren se desprinde din gară
un "adio" pe-amurg desenînd,
deşteptînd în celula-mi o fiară
zbuciumată-n cătuşa din gînd.
Tuc-tuc-tuc... şi pe şine şi-n tîmple,
umbra clipei se-agaţă de-un vis
un dezastru-aşteptînd să se-ntîmple
să se-accepte un "joc" interzis.
O silabă prin vers mă prelinge
să-mi croiască un nou labirint,
alinînd nesperanţa ce-mi plînge,
divulgînd adevăruri ce mint.
Îmi separ din culoarea durerii
ritm mai cald şi cu el mă-nvelesc
să-mi topesc în piept faurul serii
potrivind pentru rimă "iubesc".
Şi te-ndemn să răsai din amurguri
cu un tren în destin reîntors,
să reţii un pic mustul în struguri,
să ne ţesem cu firul netors.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu