* Ultima silabă

Am irosit şi ultima silabă
ce-a lunecat amară pe chemări,
îmbrăţişînd un tremur ud de barbă
şi-o frunte spriginită-n aşteptări.

Ea a căzut pe vrafuri necitite
de rugă şi suspine din scrisori
prin care te mai strîng la piept, iubite,
şi mai aştept cu braţul plin de flori.

Sunt jilave de dor a lor petale
şi mute, nu mai zic, tu nu asculţi,
căci cresc ca şi mai ieri la tine-n cale,
dar nu le vezi, deşi le-admiră mulţi.

N-au să mai strige, ultima silabă
a lunecat amară pe chemări,
o va urma petala fără grabă
scrutînd în geamu-ţi şoapte cu-alinări